Clubul Sportiv de Aikido Braila

Dezvoltarea societăţii civile

Tu, cetăţeanule, eşti nemulţumit că lucrurile nu sunt cum ai vrea tu. Eşti supărat pe administraţie că face sau nu face diverse lucruri. Însă tu nu mişti un deget să schimbi ceva. Nu ştii şi nici nu te interesează cum ai putea. Te consolezi cu ideea că dacă ai mers la vot, în acele 3 minute ţi-ai făcut datoria, iar apoi datoria administraţiei alese este ca timp de 4 ani de a te mulţumi pe tine. Este ca şi cum ai juca tenis şi nu te mişti din colţul tău de teren de la umbră dar eşti nemulţumit că oponentul tău dă toate mingile în careu, şi te bate măr. Asta deşi l-ai ales mai înainte dintre mai mulţi jucători...

Dintr-un anumit punct de vedere, oamenii se împart în două categorii:

1. Din prima categorie fac parte cei care ştiu cum stau lucrurile, sunt bine informaţi, iar pentru ei lumea este aşa cum este. Se folosesc de reguli pentru a supravieţui. Ştiu ce vor în viaţă: studiază, se căsătoresc, au copii, gasesc un serviciu bun pe care îl vor schimba cu unul mai bun şi la fel cu casa. Există nemulţumiri, însă sunt realişti – nu vor schimba ei lumea. Oricum ar fi imposibil. Ei sunt „producătorii”.

Dacă vă regăsiţi în această categorie, vă rog să NU citiţi mai departe. Prezentul articol nu vă este vouă dedicat. Nu vă faceţi însă griji. Lumea este a voastră iar la momentul oportun veţi fi pe val şi veţi culege toate roadele.

2. Din cea de-a doua categorie fac parte cei care se întreabă: „De ce stau lucrurile aşa?”, „Ar putea sta şi altfel?”, „Cum să fac să le schimb?”, „Merge, dar nu ar putea merge şi altfel?”. Ei au idei îndrăzneţe şi unii, din când în când, rar, izbândesc. Ei sunt „creatorii”.

Pentru voi, din ce-a de-a doua categorie, scriu acum.

Se vorbeşte mult de „societate civilă”. Din păcate, cei mai mulţi cred că dacă se iese în stradă şi se strigă, se spun nemulţumirile la televizor sau se arată în public cu degetul, înseamnă că societatea civilă există şi funcţionează. Vă voi dezamăgi. Toate acestea nu au decât valoarea unui lătrat de câine pe lângă doi boi mari. Vă voi explica:

1. Societatea poate fi inertă. Este situaţia vremurilor dinainte de 1989 şi chiar până prin anii 2000. Administraţia hotăra în toate privinţele iar oamenii se supuneau.
2. Societatea poate fi reactivă. Este cazul actual. Oamenii încep să înţelagă că „puterea”, „conducătorii”, etc. nu sunt decât administratorii lor. Sunt doar angajaţii lor. Iar instituţiile pe care le conduc trebuie să fie în slujba cetăţenilor. Oamenii au prins curaj iar când le sunt încălcate drepturile depun plângeri, se judecă şi nu mai au acea atitudine din trecut care spunea: „Oricum statul câştigă, nu am nicio şansă.”. Când administraţia greşeşte şi există daune, plăteşte, la fel ca oricine altcineva. Nu este rău, dar nu e suficient.
3. Societatea trebuie să fie proactivă. Trebuie să sesizeze din timp încălcările de lege ale administraţiei, lacunele şi inerţia mare a acesteia. Trebuie să emită soluţii şi să facă eforturi pentru a le implementa. Trebuie să lucreze câteodată împotriva administraţiei dar de cele mai multe ori împreună cu ea. Trebuie să observe domeniile în care administraţia este impotentă şi atunci să umple repede golul. Trebuie să aibă o viziune, să se apuce de treabă, şi nu să aştepte din partea administraţiei să schimbe câte ceva.

Dacă pentru primele două situaţii oamenii sunt suficienţi, pentru ce-a de-a treia situaţie lucrurile stau un pic diferit. De ce? Pentru că nimeni, ca persoană, nu este legitimat pentru a face asta. Ar putea fi catalogat în cel mai bun caz ca „justiţiar”, „reclamagiu” sau „procesoman”. Nu ar avea nicio şansă.

Însă pentru acest scop au fost creeate în lume ONG-urile. Doar ele constituie ceea ce se numeşte „Societate Civilă”. Asociaţiile şi fundaţiile sunt, printre altele, cele mai importante organizaţii din această categorie. Au în atribubuţiuni tot ce am exemplificat mai sus.

Din ce observ în prezent în România, ONG-urile se constituie ori fără a avea niciun fel de viziune - pentru cei 2% - însă nu au aflat că doar contabilitatea îi costă mai mult, ori ca suport pentru grupurile de interese economice sau politice. Dacă primii sunt perdanţi, ceilalţi au înţeles bine avantajele. Oricum, niciunii dintre ei nu contribuie cu nimic la consolidarea societăţii civile în sensul în care l-am expus mai sus.

Clubul Sportiv de Aikido Brăila face parte din categoria asociaţiilor. Câţiva oameni s-au adunat şi au luat o decizie: „Nu vom aşepta să se introducă aikido în şcoli, nu vom aştepta să fie înfiinţată o secţie de aikido în cadrul Clubului Sportiv Municipal. Dacă vrem să practicăm aikido o vom face!”. Şi asta facem, de 18 ani contribuim un pic la condiţia fizică a cetăţenilor oraşului, contribuim un pic la îmbunătăţirea stării de sănătate fizică şi mentală a acestora. Şi au fost sute şi sute de practicanţi.

Dacă acum vă gândiţi că nu aveţi bani pentru asta, înseamnă că faceţi parte din prima categorie de oameni. Eu nu vă voi arăta cum să procedaţi, nu acesta este scopul articolului de faţă. Însă nu vă faceţi nici voi griji. Doar „creeaţi”, pentru că „producătorii” vor simţi oportunităţile şi vor duce mai departe creaţia voastră oricum. Succes!

• < Prev
• Next >